Acest site este cofinantat din Fondul Social European
prin Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013

Comunicat de presă

Comunicate ȘtiriPublished iunie 7, 2011 at 4:03 pm

Bucureşti, 7.06.2011 – Universitatea din Bucureşti, GEA (Asociația Grupul de Economie Aplicată), Universitatea Babeş-Bolyai – Cluj-Napoca, Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” – Iaşi,  Fundația Agenția de Dezvoltare “Împreună” şi Blocul Naţional Sindical anunţă finalizarea unor noi sesiuni de cursuri pe tema discriminării la angajare și la locul de muncă, realizată în cadrul proiectului EGALITATE LA ANGAJARE ŞI LA LOCUL DE MUNCĂ. Campanie de informare şi conştientizare în vederea schimbării atitudinii sociale şi stereotipurilor la angajare şi la locul de muncă.

În cadrul acestei sesiuni s-au derulat două serii de cursuri, prima în perioada 25 – 27 mai, la Bucureşti, la care au participat 25 de angajatori, iar cea de-a doua în perioda 2 – 4 iunie, la Cluj-Napoca (21 participanţi angajatori) şi Iaşi (40 participanţi angajatori).

Următoarele sesiuni vor avea loc în perioadele 6 – 8 iulie, la Bucureşti, în cadrul cărora vor participa aproximativ 15 angajatori, 18 – 23 iulie, la Predeal, unde sunt aşteptate să participe 50 de persoane specializate în domeniul incluziunii sociale, şi 26 – 30 iulie, la Bucureşti, Cluj-Napoca şi Iaşi, unde vor fi prezenţi 100 de studenţi. Ultima sesiune se va desfăşura în perioada 28 august – 4 septembrie, la Predeal, în cadrul căreia vor participa 50 de angajaţi.

Cursurile sunt susţinute de experți din cadrul instituțiilor partenere, printre temele abordate în cadrul cursurilor numărându-se: înțelegerea unor concepte precum stereotip, prejudecată, discriminare, prevenirea și combaterea discriminării, egalitatea de șanse, piața forței de muncă și discriminarea, comunicarea și medierea conflictelor, situația femeilor rome pe piața muncii.

CONTACT

Oana Monica Nae

0721 313 736

office@observatorul-social.ro

www.observatorul-social.ro

Leave a Reply

(necesar)

(necesar)


Continutul acestui material nu reprezinta in mod obligatoriu pozitia oficiala a Uniunii Europene sau a Guvernului Romaniei