Acest site este cofinantat din Fondul Social European
prin Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013

Conferință finală a proiectului – 10 noiembrie 2011

Conferințe presă ȘtiriPublished decembrie 1, 2011 at 3:55 am

În data de 10 noiembrie 2011 a avut loc la București conferința de prezentare a rezultatelor finale ale proiectului. Evenimentul a avut ca scop prezentarea atât a rezultatelor, cât şi a principalelor activităţi ale proiectului. În cadrul conferinţei, specialiştii din proiect au prezentat activitățile şi rezultatele proiectului pe cele trei componente ale sale (cercetare, instruire, comunicare-promovare), fără a uita însă de dificultăţile întâlnite în derularea proiectului.

Principalele intervenţii din cadrul conferinţei au aparținut:

  • Prof. Univ. Dr. Ioan Pânzaru, Rectorul Universităţii din Bucureşti;
  • Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială a Universităţii din Bucureşti: managerul proiectului, prof. univ. dr. Marian Preda, decanul Facultăţii de Sociologie şi Asistenţă Socială a Universităţii din Bucureşti, conf. univ. dr. Liviu Chelcea, managerul componentei de cercetare (care va prezenta rezultatele Barometrului de Incluziune Socială 2011, alături de rezultatele cercetării în ansamblu), lect. univ. dr. Gabriel Jderu, responsabilul componentei de comunicare-promovare, lect. univ. dr. Darie Cristea, coordonatorul activităţilor de instruire destinate grupurilor-ţintă;
  • Partenerii proiectului: Liviu Voinea, director „Grupul pentru Economie Aplicată”, conf. univ. dr. Dan Chiribucă, Universitatea „Babes-Bolyai” din Cluj, prof. univ. dr. Nicu Gavriluţă, Universitatea „Alexandru Ioan-Cuza” din Iaşi, Gelu Duminică, director, Agenţia de Dezvoltare Comunitară „Împreună”, Dumitru Costin, preşedinte Blocul Naţional Sindical.
  • Oficialităţi: Sulfina Barbu, Ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale, Nicolae Idu, Şeful Reprezentanţei Comisiei Europene în România, Richard Florescu, Senior Operations Officer, Banca Mondială (România).

La eveniment au mai fost prezenţi reprezentanţi ai mediului academic, reprezentanţi ai mediului instituţional, parlamentari, specialişti în aria discriminării, persoane din mediul neguvernamental, manageri, precum și specialişti în resurse umane și reprezentanţi ai mass-media.


Continutul acestui material nu reprezinta in mod obligatoriu pozitia oficiala a Uniunii Europene sau a Guvernului Romaniei