Legislaţia în Romania

În Romania, există încă din anul 2000 o ordonanţă privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, ordonanţă care a fost modificată în anul 2006 pentru a transpune directivele europene (Legea pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare).

Legea privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare definieşte fenomene precum discriminarea, hărţuirea sau victimizarea, permite adoptarea unor măsuri pozitive pentru prevenirea acestor fenomene, dar prevede şi sancţiuni pentru comportamentele discriminatorii.

Aceeaşi lege stabileşte o serie de drepturi care decug din aplicarea principiului egalităţii între cetăţeni, al excluderii privilegiilor şi discriminării, precum cele la educaţie şi pregătire profesională, la îngrijire medicală, securitate socială şi servicii sociale, la muncă sau la un salariu egal pentru muncă egală.

O secţiune separată în cadrul legii tratează egalitatea în activitatea economică şi în materie de angajare şi profesie, stipulîndu-se faptul că discriminerea unei persoane într-un raport de muncă şi protecţie socială constituie contravenţie. Sunt considerate, astfel, fapte de discriminare încheierea, suspendarea, modificarea sau încetarea raportului de muncă sau stabilirea şi modificarea atribuţiilor de serviciu, a locului de muncă sau a salariului pe diverse motive, precum rasă, etnie, religie, naţionalitate, vîrstă, convingeri, sex sau orientare sexuală. De asemenea, sunt stabilite drepturi precum cele la formare, perfecţionare, reconversie şi promovare profesională sau dreptul de aderare la sindicat şi accesul la facilităţile acordate acestora.

Conform Legii privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, refuzul unei persoane fizice sau juridice de a angaja o persoană pentru motive precum cele prezentate mai sus este considerat contravenţie. De asemenea, intră în categoria contravenţiilor şi condiţionarea ocupării unui post prin anunţ sau concurs de apartenenţa la anumite rase, etnii, naţionalităţi, categorie de vîrstă, etc.

Discriminarea în relaţiile de muncă este tratată şi de Codul Muncii, care defineşte relaţiile de muncă prin prisma principiului egalităţii de tratament faţă de toţi angajaţii şi angajatorii. Codul Muncii defineşte, de asemenea, discriminarea şi interzice orice tip de discriminare, directă sau indirectă faţă de un salariat, bazată pe criterii precum cele de sex, orientare sexuală, caracteristici genetice, vîrstă, apartenenţă naţională, rasă, culoare, etnie, religie, opţiune politică, orgine socială, handicap, situaţie sau responsabilitate familială, apartenenţă ori activitate sindicală.